Site icon Viata pe tocuri

Rețete ușoare de salate, cu ingredientele proaspete ideale in sezonul cald!

Rețete de salate ideale in sezonul cald!

Pentru ca se realizeaza usor, din ingrediente proaspete si pentru ca sunt sanatoase si aduc organismului un aport important de minerale si vitamine, salatele sunt preferatele sezonului de vara.Salatele de cruditati sunt delicioase si se prepara rapid. Racoroase si usoare, sunt perfecte pentru a fi consumate in aceasta perioada calduroasa.
In lunile de vara, este recomandabil sa consumam cat mai multe salate, legume si fructe proaspete, de aceea noi am pregatit o colectie de 4 retete de salate numai bune de savurat vara acesta.

Citeste si https://viatapetocuri.ro/retete-smoothie-de-savurat-vara/

Citeste si https://viatapetocuri.ro/5-cocktailuri-numai-bune-de-savurat-vara/

SALATĂ CAPRESE, CU ROȘII, MOZZARELLA ȘI BUSUIOC

Rețete salate sezonul cald

O rețetă italiană, în stil mediteranean, ideală pentru un prânz sau o cină lejeră.

Ingrediente

250 g mozzarella
2-3 roșii de grădină
câteva frunze de busuioc (aprox. 20 g)
aprox. 2 linguri ulei de măsline extra virgin (recomand Zaliari Oil)
1 linguriță rasă oregano uscat
1 linguriță rasă sare de mare
½ linguriță piper boabe

Instrucțiuni de preparare

Tăiați roșiile și mozzarella în felii de grosime egală.
Pregătiți câteva frunze proaspete de busuioc.
Pe un platou, așezați alternativ felii de roșii, mozzarella și busuioc.
Presărați sare de mare, oregano uscat și piper proaspăt măcinat, toate după gust.
La final stropiți totul cu ulei de măsline.
Serviți de preferat cu pâine proaspătă, de casă.

SALATĂ DE FASOLE VERDE CU IAURT ȘI USTUROI

Ingrediente

500 g fasole verde cu păstaia subțire
250 ml iaurt gras
3-4 căței de usturoi
mărar proaspăt (sau pătrunjel)
sare și piper după gust

Opțional mai puteți pune

1 lingură ulei de măsline
câteva picături de suc de lămâie
semințe de susan ușor rumenite în tigaie

Instrucțiuni de preparare

Spălați fasolea și tăiați codițele.
Fierbeți fasolea în apă cu un praf de sare până devine fragedă, dar fermă.
O puteți fierbe întreagă și după ce se răcește să o tăiați bucăți de 2-3 cm lungime sau o puteți tăia de la început. Eu am tăiat-o de la început.
Scurgeți fasolea de apa în care a fiert și lăsați-o să se răcească.
După ce s-a răcit, amestecați fasolea cu iaurtul, sare și piper după gust, mărar și usturoiul trecut prin presă.
Salata de fasole verde cu iaurt și usturoi se păstrează la frigider și se servește rece. Este excelentă pe felii de pâine de casă.

SALATĂ DE PASTE RECI CU MACROU MARINAT

Această salată de paste reci cu macrou marinat este delicioasă, ușoară și plină de arome. E gata în doar 20 de minute și este preparatul perfect indiferent de anotimp.

Ingrediente

250 g macrou marinat
150 g paste scurte (penne, fusilli, farfalle, etc.)
150 g boabe de porumb fiert
150 g măsline negre feliate (fără sâmburi)
1 ardei gras (roșu)
1 ceapă roșie
pătrunjel sau mărar proaspăt
40 ml ulei de măsline
sucul de la ½ de lămâie
1 linguriță oregano
sare și piper

Instrucțiuni de preparare

Puneți la fiert 2 litri de apă cu o linguriță rasă de sare. Când apa începe să clocotească, adăugați o linguriță rasă de sare și paste. Fierbeți pastele timpul indicat pe pachet, apoi le puneți într-o strecurătoare și le clătiți cu apă rece ca să opriți gătirea.
Tăiați macroul și ardeiul gras în bucăți mai mici, iar ceapa roșie tăiați-o solzișori. Într-un bol mare puneți pastele răcite și scurse de apă, macroul tăiat bucăți mai mici, legumele și pătrunjelul tocat fin.
Într-un vas amestecați uleiul de măsline, sucul de lămâie, oregano, sare și piper. Turnați dressingul peste salată și amestecați bine. Acoperiți castronul cu folie alimentară și lăsați salata să stea la rece cel puțin o oră înainte de servire ca să se combine aromele.
Puteți păstra salata la frigider până la trei zile, într-o caserolă cu capac etanș.

SALATĂ GRECEASCĂ CU BRÂNZĂ FETA

Dacă sunteți în căutarea unei rețete de salată grecească cu brânză Feta (Horiatiki) care să aibă un gust asemănător cu cea mâncată în Grecia, atunci trebuie să încercați această rețetă autentică de salată grecească!

Ingrediente

4 roșii
2 castraveți mici
1 ceapă roșie micuță
1 ardei gras verde
1 bucată brânză Feta (150-200 g)
150 g măsline Kalamata
5-6 linguri ulei de măsline (extravirgin)
1 linguriță oregano uscat
sare de mare (după gust)

Instrucțiuni de preparare

Combinați ingredientele de bază: într-un castron mare, nu foarte adânc, adăugați roșiile, castraveții, ardeiul verde și măslinele.
Asezonați: cu ulei de măsline, un praf de oregano uscat și sare.
Nu amestecați: salata grecească nu trebuie să fie amestecată înainte de servire, așa că doar aranjați ușor legumele.
Acoperiți cu brânză feta: vedeta spectacolului este blocul de brânză așezat chiar deasupra, peste toate legumele, eventual stropit cu puțin ulei de măsline și oregano.
Puteți mânca salata imediat după preparare sau să o transferați într-un recipient sigilat și să o lăsați la frigider până la 3 zile.

sursa. bucate-aromate.ro

Exit mobile version