
3 băuturi calde pe care le savuram în octombrie
A venit perioada aia din an când ne e greu să ne dam jos din pat dimineața, dar știm că ne așteaptă o cană aburindă în bucătărie. Afară e frig și frunzele sunt ude pe trotuar, iar în casă miroase a scorțișoară.
Pentru mine, toamna adevărată nu începe cu schimbarea hainelor, ci cu prima ciocolată caldă a sezonului.
Citeste si https://viatapetocuri.ro/placinta-cu-mere-si-scortisoara-reteta-de-duminica/
Citeste si https://viatapetocuri.ro/3-retete-cu-dovleac-pentru-toamna-simple-sanatoase-si-delicioase/
Recunosc: din octombrie până în martie sunt nedespărțită de cana mea. Am testat zeci de variante de pe Pinterest, dar la astea trei mă întorc mereu pentru că sunt rapide, ieftine și ies bine de fiecare dată. Se fac în 5 minute și îți schimbă total ziua, mai ales într-o duminică ploioasă.
1. Ciocolata mea caldă cremoasă

Eu fac așa: încălzesc 500 ml lapte fără să-l fierb, rup 100g ciocolată neagră și amestec până se topește complet. Adaug 1 lingură de cacao, 1 de zahăr și scorțișoară din belșug.
Secretul meu? Un vârf de cuțit de sare. Scoate gustul de ciocolată ca nimic altceva. Deasupra pun frișcă sau câteva bezele și la noi în casă se bea direct de pe canapea, cu pătura pe noi și un film bun.
2. Cappuccino de toamnă, fără aparat scump

Fa un espresso tare și amesteca cu o linguriță de miere. Laptele, 150 ml, îl încălzesc și îl spumez cu telul mic, sau îl agit bine într-un borcan cu capac până face spumă. Îl torn peste cafea și presar scorțișoară și un pic de nucșoară. Miroase a cofetărie și e gata în 3 minute.
3. Golden milk – laptele meu de seară

Seara, când vreau ceva fără cafeină: 400 ml lapte cald, 1/2 linguriță turmeric, 1/4 scorțișoară, puțină vanilie. Amestec bine și pun 1 linguriță de miere la final, când nu mai e fierbinte ca să-și păstreze proprietățile. E blând, ușor picant și adorm mult mai bine după el.
Tu pe care o încerci prima weekendul ăsta? Lasă-mi un comentariu și spune-mi care e băutura ta de toamnă preferată, mereu caut idei noi de încercat.







Ce parere ai?