Tiramisu cu căpșuni este desertul perfect de vară fără coacere, făcut cu căpșuni proaspete, piscoturi și mascarpone!
Gustul revigorant al fructelor proaspete echilibrează aroma cremei de mascarpone și a pișcoturile însiropate în cafea, conferindu-i prăjiturii o savoare aparte. Odată ce te-a cucerit cu bogăția de texturi și arome, cu greu îi vei rezista.
Citeste si https://viatapetocuri.ro/mousse-cu-lamaie/
Citeste si https://viatapetocuri.ro/budinca-de-vanilie-cu-mere-si-sos-de-vanilie/
Rețeta clasică a celebrei prăjituri italiene ne-a inspirat să concepem un minunat tiramisu cu căpșuni, cremă de mascarpone aromată cu vin de Marsala si pișcoturi . Este perfect pentru o seară romantică alături de persoana iubită, dar și pentru mesele în familie sau momentele de răsfăț când ai poftă de un dulce rapid.
Tiramisu cu căpșuni sau alte fructe
Pentru rețeta noastră de tiramisu poți folosi atât căpșuni, cât și alte fructe ușor acrișoare precum afine, coacăze, mure, vișine sau cireșe. Datorită contrastului de arome dulci-acrișoare, prăjitura va căpăta o aromă mai revigorantă.
De asemenea, merge să completezi tiramisu cu căpșuni sau alte fructe roșii și roz, colorate în nuanțele iubirii, pentru a aduce un plus de romantism atmosferei. Printre alte fructe pe care le poți folosi se numără și portocalele, mango sau mixuri de fructe exotice: ananas, banane și kiwi.
Cum obții cel mai bun tiramisu cu căpșuni?
Ca să te bucuri de mai multă prospețime, te sfătuim să folosești căpșuni fresh. Totuși, poți integra în rețetă și căpșunile congelate sau din compot. Dacă vrei ca gustul tiramisului să fie și mai bogat, prepară un sos de căpșuni pe care să îl întinzi peste pișcoturi. Pișcoturile pot fi însiropate și cu suc de fructe, însă aroma de cafea este cea care îi dă gustul autentic de tiramisu.
Cum preparăm crema de tiramisu?
În rețeta originală crema este preparată din gălbenușuri crude și mascarpone, cu toate că poate fi preparată și din ouă gătite. Noi am pregătit crema dintr-un amestec de gălbenușuri, lapte și zahăr, pe care l-am gătit la foc mic.
După ce s-a făcut, am adăugat esența de vanilie, unt și puțin vin Marsala, un soi italian foarte aromat. Vinul poate fi înlocuit și cu rom negru în funcție de preferințe. Merge foarte bine să folosești alcool și în siropul de cafea.
Am amestecat apoi crema de vanilie, răcită complet, cu brânza de mascarpone și am însiropat pișcoturile cu o cafea tare. Tiramisu cu căpșuni poate fi asamblat atât în tavă, cât și în pahare sau borcănașe transparente pentru un decor fermecător.
Ingrediente
500 g pișcoturi
Pentru cremă:
480 ml lapte
150 g zahăr
35 g Făină
6 gălbenușuri mari
60 ml vin Marsala sau rom negru
2 lingurițe de esență de vanilie
57 g unt nesărat
230g brânză mascarpone la temperatura camerei
Pentru siropul de cafea:
360 ml cafea tare sau expresso
65 g zahăr, opțional
60 ml rom negru sau Marsala
Pentru topping:
Pentru sosul de căpșuni, opțional:
300g căpșuni
3 linguri de zahăr
Instructiuni
Pentru început trebuie să prepari crema de tiramisu. Amestecă 420ml de lapte cu 100g zahăr într-o oală medie. Gătește amestecul la foc mediu până fierbe, amestecând din când în când în el.
Într-un vas termorezistent combină gălbenușurile cu făina și restul de lapte și zahăr. Când laptele îndulcit a început să fiarbă, îl poți adăuga treptat în această compoziție. Gătește crema la foc mediu până când fierbe, apoi mai las-o pe foc timp de 1 minut astfel încât să se îngroașe îndeajuns de mult. După aceea, ia-o de pe foc și adaugă vinul de Marsala sau rom negru, untul și esența de vanilie. Acoperă crema cu folie alimentară și las-o la răcit, întâi la temperatura camerei și apoi în frigider timp de câteva ore.
Într-un alt bol bate brânza de mascarpone până devine cremoasă, după care o poți amesteca bine cu crema rece.
Prepară o cafea tare sau un expresso, iar după ce s-a răcit o poți amesteca cu puțin de vin Marsala. Siropul merge îndulcit cu zahăr dacă vrei ca tiramisu să iasă mai dulce.
Înmoaie în cafea piscoturile pe-o parte și pe alta și așază apoi un strat de pișcoturi într-o tavă acoperită cu folie alimentară. Urmează să întinzi deasupra un strat uniform de cremă de mascarpone, apoi încă un rând de pișcoturi însiropate. Deasupra pune crema rămasă și niveleaz-o bine cu spatula. Merge să pregătești și un sos de căpșuni pe care să îl întinzi peste pișcoturile însiropate, înainte de a pune crema.
La final, completează tiramisu cu căpșuni proaspete astfel încât răsfățul să fie complet. Acoperă prăjitura cu folie alimentară și las-o la frigider peste noapte. Poftă bună!
Reteta oferita de Boromir.ro
Ce parere ai?